Alfabetul Florilor – Câte o floare pentru fiecare literă

Alfabetul florilor este o idee foarte interesantă pe care am văzut-o în mai multe articole și am decis să o încerc și eu. Ideea de bază este să găsești câte o floare pentru fiecare literă a alfabetului. Deși pare ceva banal, crede-mă că este mai greu decât pare. Din fericire, după o căutare mai amărunțită, am reușit să găsesc câte o floare pentru fiecare literă. Te invităm să vezi și PORTOFOLIUL cu buchete și aranjamente astfel încât să le observi frumusețea în compoziții artistice.

Hai să le vedem pe fiecare și să ne bucurăm de diversitatea lor.

  • Anemonă – Aceste flori provin din zonele temperate ale Terrei, dar cu timpul s-au adaptat și la alte climate. Înflorirea lor începe primăvara și durează până vara. În aranjamente, anemonele simbolizează sinceritatea.

Anemona Anemona Anemona

Anemonele sunt printre preferatele mireselor, așa că te invit să vezi acest buchet de mireasă cu anemone.

  • Bujor – Este floarea care înnobilează luna mai. Acesta este puternic parfumat, frumos colorat și foarte rezistent. A reprezentat de-a lungul timpului un simbol important în cultura chinezească. Numele acestuia „sho yo” se traduce „cel mai frumos”, iar în calendarul chinezesc, luna a patra, este considerată „luna bujorului”.

Bujor Bujor Bujor

O altă floare adorată de mirese, bujorul. Te invit să vezi un buchet de mireasă simplu cu bujori albi.

  • Crin – Este originar din China și Japonia. Crinul a devenit cunoscut datorită parfumului specific și al staturii impunătoare, care îl face o floare perfectă pentru aranjamente floale. În Antichitate acesta era consacrat zeiței frumuseții, iar odată ajuns în Europa era considerat un simbol al suveranității.

Crin Crin alb Crin

Iata cum am așezat crinii într-un buchet romantic. Vezi aici.

  • Dalie – Este originară din Mexic și are multe seminficații. Pentru azteci floarea însemna puterea războinică și întelepiciunea tactică. Astăzi însă, este considrată un semn al respectului. Se dăruiește în general părinților sau persoanelor față de care ai o datorie.

Dalie Dalie

  • Echinaceea – Ar putea părea o alegere ciudată, însă florile de echinaceea sunt foarte speciale. Pe lângă beneficiile medicale pe care le aduc, echinaceea aduce o pată de culoare în grădini începând din luna iulie până în luna octombrie.

Echinaceea Echinaceea Echinaceea

  • Floarea de colț – Este una dintre cele mai rare flori din lume, deoarece crește pe culmile celor mai înalți munți. O poveste din popor spune că tinerii plecau în căutarea acestei flori pentru a le dovedi iubitelor dragostea pe care le-o poartă.

Floare-de-colt Floare-de-colt

  • Galdiola – Este o floare originară din Africa de Sud și bazinul mediteranean. Numele de gladiolă provine din limba latină „gladius”, ce înseamnă sabie, de aceea floarea mai este cunoscută și sub numele de ”săbiuță”

Gladiola Gladiola Gladiola

Nouă ne place tare mult această floare și s-a dovedit a fi potrivită și în buchete de mireasă. Uite, cum a fost acest superb buchet.

  • Hortensia – Prima oară a fost întâlnită în Japonia, iar numele acesteia înseamnă în limba latină „grădină”. Hotensia este un simbol al sincerității și al recunoștinței.

Hortensie Hortensie Hortensie

  • Iris – Este o floare foarte frumoasă și ușor de cultivat. Numele florii provine din mitologia greacă, Iris fiind zeița soarelui. Aceasta era mesagerul lui Zeus între Olimp și pământeni.

Iris Iris Iris

  • Jovellana – Este o floare micuță care este asemănată de multe ori cu o ceașcă de ceai. Este originară din Chile și foarte rezistentă.

Jovellana Jovellana Jovellana

  • Kohleria – Este o plantă originară din America Centrală. Este mult mai cunoscută sub denumirea de „Clopoţelul australian“. Kohleria reușește să impresioneze aspectul lor aparte.

Kohleria Kohleria Kohleria

  • Lalea – Este una dintre cele mai cunoscute flori din lume, pentru eleganța, simplitatea și frumusețea ei. Este cultivată în toată lumea și a reușit să provoace de-alungul istoriei pasiuni aprinse și crize economice. Dacă vrei să afli mai multe despre istoria acestei flori, poți găsi mai multe informații în atricolul din seria poveștile florilor.

Lalele Lalele Lalele

  • Mac – Este o floare foarte populară, cunoscută pentru aspectul plăcut și culoarea puternică. Pe lângă aceste proprietăți, macul este cunoscut și pentru proprietățile narcotice pe care le posedă. Mitologia greacă spune că însuși zeul somnului, Somnus, a creat macul.

Mac Mac

  • Narcisă – Este floarea națională a Scoției și este înconjurată de multe povești și legende. Cea mai cunoscută este însă povestea tânărului Narcis, care a murit datorită dragostei pe care și-o purta. Îndrăgostit de propria imagine, a căzut în apa unui râu și s-a înecat. În locul lui a crescut narcisa.

Narcisa Narcisa Narcisa

  • Orhideea – Este o floare care a impresionat de-alungul timpului prin trăsăturile puternice, păstrându-și însă aspectul delicat. Orideea este asemănată cu femeile puternice și elegante.

Orhidee  Orhidee Orhidee

  • Primulă – Se spune că primula protejează oamenii și animalele de vrăji. Datorită florilor extrem de colorate, primulele sunt unele dintre cele mai populare alegeri pentru grădinile de primăvară.

Primula Primula Primula

  • Quaqua – Este o plantă suculentă fără frunze, care crește în zonele aride.

Quaqua Quaqua

  • Ranunculus – Este originar din Asia Mică și este în prezent una dintre cele mai populare alegeri pentru buchetele de mireasă.

Ranunculus Ranunculus Ranunculus

  • Synthyris – Este o floare originară din America de Nord. Crește în zonele umede și împădurite.

Synthyris Synthyris

  • Trandafir – Cunoscut universal ca floarea dragostei. Este răspândit peste tot în lume și are o istorie impresionantă. Găsești mai multe informații despre trandafiri aici.

Trandafir Trandafir Trandafir

  • Ursinia – Seamănă cu margaretele însă sunt native Africii de Sud. Se folosesc de asemenea în scop medicinal.

Ursinia Ursinia

  • Veronica – Este planta perfectă pentru orice grădină care are nevoie să fie revitalizată. Impresionează prin floricelele mici și colorate intens.

Veronica Veronica  Veronica

  • Westringia – Este un arbust popular în grădinile de pe coasta Australiei și este înrudit cu planta de rozmarin. Mai este supranumit și „rozmarinul australian”

Westringia Westringia

  • Xeranthemum – Este cunoscută și sub numele de „planta uscată” pentru că înflorește în zone extrem de aride – Nordul Africii și sudul  Europei

Xeranthemum Xeranthemum Xeranthemum

  • Yucca – Originară din Mexic, Yucca este una dintre cele mai populare plante decorative, atât pentru interior, cât și pentru exterior, datorită aspectului exotic.

Yucca  Yucca Yucca

  • Zambilă – Este vestitoarea primăverii și încântă prin parfumul și culorile specifice. Asemenea lalelelor acestea au fost aduse din Turcia și bulbii acestora erau vândute foarte scump.

Zambila Zambila Zambila

 

După 26 de litere și 26 de flori, am reușit să găsim câte o floare pentru fiecare. Fiecare are povestea și particularitățiile ei. Acestea sunt importante, dacă vrei să le cultivi și să te bucuri frumusețea lor. 

 

Raluca Zdru

 

Sursă imagini: Pinterest