*
Instalatii florale decorativeAranjamente florale de paște – 6 idei pentru masa festivă

Aranjamente florale de paște – 6 idei pentru masa festivă

Paștele este pentru majoritatea dintre noi o sărbătoare foarte importantă. Acesta ne oferă prilejul de a ne reîntâlni cu prieteni, familie și cunoscuți. Pe lângă timpul petrecut cu cei dragi, cu toții abia așteptăm faimoasa masă de paște. Pentru această masă festivă m-am gândit să îți aduc câteva idei prin care poti, să o faci mai veselă și colorată. Deci, aici sunt 6 idei pentru aranjamentele de paște.

 

  • Folosește flori de sezon

Deși paștele nu are o dată fixă, acesta este de obicei în luna aprilie. Această lună este perfectă, pentru că este plină de flori multicolore. Dacă vrei să îți încânți oaspeții cu un aranjament floral, optează pentru flori de sezon, care se caracterizează prin stilul fresh și culorile puternice. Fiind plină primăvară, ai o varietate mare din care poți alege. Iată câteva exemple: Lalelele, Liliacul, Lăcrămioarele, Petunile și Phoxul. Dacă vrei mai multe detalii despre cum să compui un buchet de primăvară senzațional, avem un articol pe această temă, pe care îl găsești aici.

  •   Folosește decorațiuni și accesorii din carton

Decorațiunile și accesoriile din carton sunt o modalitate foarte drăguță de a împodobi un buchet de flori. Poți decupa diferite forme specifice acestei sărbători, cum ar fi iepurași, pui sau ouă colorate. Poți să le atașezi o panglică colorată și să agăți figurinele de frunze sau de tulpinile florilor. Aceste accesorii oferă culoare și personalitate oricărui buchet și tu ai libertate depină să alegi modelul, culoarea și numărul de figurine decupate.

  • Folosește vaze înalte din sticlă

Vazele înalte din sticlă sunt un accesoriu foarte popular pentru aranjamentele de nuntă. Tu însă, poți să îl adaptezi pentru masa de paște. Încearcă să adaugi elemente verzi, cum ar fi frunzele de ferigă și ouă colorate care să învioreze aspectul aranjamentului. Aceste tip de aranjament arată superb pe mesele mari, ca piesă de rezistență.

 

Vază de sticlă Vază de sticlă Vază de sticlă

  • Mini-ghivece din coji de ouă

O altă modalitate prin care poți să personalizezi masa de paște este prin folosirea cojilor de ouă. Acestea reprezintă suportul perfect pentru florile mici. Desi nu sunt o piesă mare de rezistență, cred că se vor face observate imediat. Pentru a realiza așa ceva, ai nevoie de mai multă precizie și atenție, întrucât nu este chiar ușor să poziționezi ouăle în cojile fragile. Eu consider  însă că rezultatul final merită osteneala pentru că oferă mesei de paște personalitate și unicitate.

Aici găsești instrucțiuni utile pentru a realiza și tu astfel de ghiveci.

Mini-ghiveci Mini-ghiveci Mini-ghiveci

  • Aranjamente din crengi de copac

O altă idee foarte drăguță pentru mesele de paște este confecționarea unor cuiburi din crenguțe. Acestea pot fi împodobite cu Lăcrămioare sau cu alte flori de dimensiuni mici. Mi se pare că acestea arată foarte bine pe masa festivă fiind locul perfect pentru ouăle colorate. Poți opta pentru un singur coș cu o dimensiune mai mare, care poate reprezenta și piesa de rezistență, sau pentru mai multe coșulețe de dimensiuni mai mici, care să aibă rolul unor accesorii, pe masă. Orice variantă ai alege, sunt sigură că acestea vor fi apreciate de către oaspeți.

Dacă ai nevoie de mai multe instrucțiuni despre cum ai putea realiza un coșuleț de paște, găsești aici.

Coșuleț de paște Coșuleț de paște  Coșuleț de paște

  • Cromatică uniformă

Dacă dorești ca masa festivă de paște să aibă un aer mai elegant, te poți folosi de acest mic truc: asortează culoarea florilor folosite cu ouăle, vesela și restul decorului. Desigur, o masă colorată este foarte drăguță, dar pentru un aspect cu mai sofisticat este necesar să planifici puțin locul fiecărei piese de decor. Mai întâi trebuie să te hotărăști pe ce culori te axezi. Odată aleasă cromatica, trebuie să te asiguri că toate elementele se potrivesc cu ideea stabilită. Începând de la veselă până la culoarea ouălelor sau la cea a florilor, totul trebuie să fie la locul lui. Acest lucru oferă mesei un aer sofisticat și luxos.

 

În final, sper să te folosești de aceste idei pentru masa ta festivă de paște și că te-au ajutat să aduci culoare sărbătorii tale. Acestea sunt desigur doar câteva idei, iar libertatea îți aparține, să le personalizezi și adaptezi în funcție de dorințele tale. 

 

Raluca Zdru

 

Sursă imagini: Pinterest