Coșul dvs
Nu există produse în coș.
Un proiect de suflet, kitul pentru coronița de Crăciun, este și anul acesta prezent la noi în atelier. Îl îndrăgim tare mult! Țin minte cât am filmat anul trecut cu Alexa, încercând să-i spunem cât mai frumos și simplu povestea. Atât de entuziasmate eram… 🙂 Ei bine, hai să vă spunem și vouă mai multe despre acest proiect frumos.
Kitul este o cutie cu toate materialele de care ai nevoie pentru a crea singur o coroniță frumoasă.
Am făcut o selecție de materiale naturale care să fie în acord cu frumusețea și simplitatea naturii, dar i-am dat și un twist festiv.
Vei găsi în cutia magica ingrediente precum: o bază din mușchi verde, crenguțe de brad și tuia, portocale și lime uscate, felii de măr sau portocale, conuri mari și mici, nuci, alune, batoane de scorțișoară, globuri mici din sticlă, panglică asortată, sfoară pentru agățătoare.
Alături de materiale, vei găsi și sârmulițe necesare pentru a prinde crenguțele, dar și celelalte decorațiuni de baza din mușchi.
Hai să vă arăt o fotografie cu materialele pentru kit.
De regulă, noi includem și instrucțiuni. Dar, de cele mai multe ori, oamenii ne trimit poze cu coronițele lucrate așa cum și le-au imaginat ei. Și asta ne place și mai mult.
Pentru că este atât un produs minunat, cât și o experiență.
Te poți delecta meșterind singur o coroniță, cu un ceai cald alături și muzică frumoasă pe fundal…Well, găsesc asta un timp foarte frumos petrecut.
Poți meșteri alături de copii sau cei dragi ție, un moment de reconectare și bucurie într-o zi de iarnă.
Iar noi, adică eu și Alexa, adorăm să pregătim cutiuța cu ingrediente 😀
Da, o mică pădure a luat naștere datorită campaniei de anul trecut. Ne bucurăm că am luat parte la așa eveniment frumos, suntem recunoscătoare vouă, celor care ați comandat kitul. O parte din banii strânși au mers către Asociația MaiMultVerde și, astfel, a fost posibilă plantarea puieților.
Revenind la kit. În afară de a te bucura tu de experiență, poți alege să dai bucuria mai departe.
Kitul vine ambalat într-o cutie din carton nature, accesorizată simplu de noi cu sfoară sau panglică și o mică rămurică de verdeață.
Și apropo de cadou, noi avem grijă să strecurăm în fiecare cutie de kit un mesaj.
Spune-ne ce să scriem pe bilețel din partea ta și noi caligrafiem cât putem de frumos. Ne dorim ca ceea ce tu oferi, cu ajutorul nostru, să fie cât mai frumos și personal cu putință.
Kitul este o ocazie bună de a meșteri și alături de colegi. Putem organiza alături de echipa taun atelier creativ și de sezon.
Poate pe unii membri ai echipei îi va scoate puțin din zona de confort- ce exercițiu bun, de altfel!
În imaginea de mai sus suntem noi alături de o parte din fetele revistei DoR și cititorii săi. Oamenii care și-au dorit să meșterească folosind materiale naturale, într-o atmosferă de colinde, ceai cald și cookies.
Cam atât despre kit, sper că v-am făcut curioși să încercați și voi această experiență. Mai ales dacă nu ați mai meșterit până acum.
Vă las aici un scurt video în care două mânuțe harnice meșteresc de zor la coroniță.
Toate bune,
Georgiana
Acest website folosește cookie-uri. În cazul în care alegeți să continuați navigarea, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.
Detalii