*
Ședințe fotoCum a fost ședința foto de toamnă la Casa Timiș

Cum a fost ședința foto de toamnă la Casa Timiș

Am vrut să scriu acest articol cu ședința foto de toamnă de la Casa Timiș înainte de venirea iernii. 🙂 Și cum iarna la noi se lasă așteptată, iată că am avut tot timpul… :)) Am vrut să nu se așeze prima zăpadă peste frumoasele flori din fotografii. Dacă v-ați întrebat de ce nu a nins până acum, tocmai ați aflat. Nu terminasem eu articolul acesta.

Vreau să vă prezint un pic din back stage-ul evenimentului.

Mai exact, cum am plănuit și înfăptuit totul, ulterior.

Ideea de la care am pornit a fost toamna.

În fiecare toamnă, la început de noiembrie, noi, fetele de la Flori Sauvage ne sărbătorim . Anul acesta am împlinit 4 ani- Yuhuu! Și cum altfel am putea să ne sărbătorim dacă nu prin crearea a ceva frumos?!

Long story short legat de shooting, noi am plecat pregătite de un shooting de toamnă iar la fața locului ne-a izbit realitatea. Un câmp intreg de flori roz diafane era acolo așteptându-ne.

La asta chiar nu ne așteptam, ne-am zis noi în timp ce ne plimbam dimineața pe moșie! 🙂 Ne așteptam la vie, struguri, da, la asta ne așteptam, dar la frumusețea aia cerească, nu. Dar iată-ne puse în fața faptului împlinit. Să fie cu roz, ne-am zis. Lasă moodiness-ul că avem timp și pentru el altădată.

Dar ce te faci cu toate elementele care erau alese conform unui set-up de masă de toamnă?

Ei bine, vă lăsăm acum pe voi să trageți concluziile și vă așteptăm părerile la redacție.

Iată lanul!

conac-Casa-Timis-podgorie-sedinta-foto
cosmos înalt de aproape 2 metri

cosmos beauty
o alee superbă, situată de-a lungul unui lac mic
eveniment-Casa-Timis-podgorie-flori-design-aranjamente-florale-cosmos.j
lacul amenajat în cadrul domeniului

Am avut totuși separat instalația florală conceptuală. Ea fost realizată în nuanțe de toamnă, fiind separat de set-up-ul de masă. Acolo a fost toamnă, într-adevăr.

Cum am ajuns la locație, ne-a făcut cu ochiul o ușă frumoasă de la conac și am zis că acolo va fi colțul nostru! O instalație artistică,sustenabilă, cu flori locale. Voi reveni cu detalii despre ea un pic mai târziu în articol.

Despre locație – Casa Timiș

Am rămas foaarte plăcut surprinse de acest loc. Casa Timiș îți oferă o experiență unică prin tot ceea ce aduce laolaltă.

De dimineață am făcut o plimbare prin cuprinsul (necuprins) al acestui domeniu. Podgoriile erau deja culese, dar le-am admirat oricum. Te pierzi printre drumulețele ce te duc de la conacul Casei Timiș la bungalowuri, la lac, la vie și tot așa…

Curtea este presărată cu frumos. Ba un foișor din fier forjat, ba statuete frumoase ce se contopesc cu peisajul.

Noi nu ne-am cazat, dar echipa noastră a savurat preparatele și au fost încântați. Nici nu ne gândeam că se poate altfel.

Gândindu-ne la un eveniment organizat aici, ne imaginăm potențialul a ceva fabulos.

Dacă sunteți fani ai podgoriilor, al locurilor selecte și vă gândiți să oferiți o experiență pentru invitații voștri, atunci Casa Timiș este de trecut pe lista scurtă.

eveniment-nunta-botez-casa-Timis-Prahova
eveniment-Casa-Timis-podgorie
decor-Casa-Timis-podgorie-evenimente-toamna
casa-Timis-locatie-evenimente-podgorii-nunta-vie-sedinta-foto

Echipa de oameni implicați

A fost o echipă de oameni minunați! Și nu vreți să știți câtă desfășurare de forțe este la o ședință foto. Se vine dimineața devreme și se pleacă seara.

Și pentru că am învățat ce presupune un astfel de eveniment, am știut că avem nevoie de la început de profesioniști alături. Pentru fiecare aspect.

Și am ales să mergem alături de oameni pe care îi simțim pe aceeași lungime de undă.

– Planningul

Prima care ni s-a alăturat a fost Victoria Stângaciu, cea care ne-a ajutat să punem cap la cap toți furnizori. And that’s a thing!

Victoria este o persoană frumoasă atât în exterior, cât și în interior. Vă invit cu drag să o cunoașteți și să apelați la ea atunci când vă organizați evenimentul. Are multe materiale informative pe canalul ei de Instagram, așa că dacă sunteți la nivel de planificare eveniment, o vizită e musai să-i faceți.

– Foto-video

Am avut cea mai faină echipă de foto-video, pe Ioana și Vasile Porav. Ce fac ei cu fotografiile este minunat, de-a dreptul o artă! Te simți incredibil atunci când ai alături astfel de oameni talentați pentru că știi că totul va ieși așa cum îți dorești. Cam asta a fost senzația noastră de fiecare dată când am lucrat alături de Ioana și Vasi. Știam că ei vor pune minunat de bine în valoare ceea ce noi am creat. Am mai colaborat cu ei atât la nunta de la Castelul Cantacuzino, cât și la minunata ședința foto din primăvară. Portofoliul Ioanei îl găsiți aici.

– Papetăria

Papetăria a fost foarte atent și frumos realizată. Totul realizat impecabil, inclusiv împachetatul. Țin minte că atunci când l-am desfăcut, totul arăta ca și cum deschideam o cutie cu bijuterii. Îți era milă efectiv să rupi sigiliile atent așezate, să dezvelești minunile ce se ascundeau în cutie.

Evelin de la InvitatiiLoveandPaper, căci despre ea e vorba, a introdus și mici detalii artistice care au ajutat-o pe Ioana să creeze acele flatlayuri faine. A fost o colaborare fabuloasă!

– Cake-design

Dar ce tort frumos am avut! De magia torturilor s-a ocupat Alexandra de la Ilenwe. A reușit să aducă acel vibe floral artistic, un pic dramatic, pe noi l-am gândit la început pentru ședința foto. Și i-a ieșit minunat, ca de obicei! E 0 bucurie pentru noi să știm că avem alături astfel de oameni artiști, ca și noi, pasionați de ceea ce fac.

– Rentals 

Ne-am bucurat de încă o colaborare frumoasă alături de echipa de la Rental Stories. Ne-au ajutat cu masa, scaunele și tot ce a ținut de veselă. Am avut farfurii superbe și pahare, la fel. Și ce e de apreciat la această echipă, este promptitudinea de care dau dovadă de fiecare dată. Iar asta e de apreciat mereu atunci când organizezi un eveniment și ai nevoie de relații de încredere.

– Candles

Lumânările au fost superbe, din ceară naturală pură. Știți că noi pregăteam ședința foto de toamnă moody și am avut inclusiv nuanța lumânărilor gândită pentru acest moodboard. Îi suntem recunoscătoare talentatei fete de la atelierul Ceraria.beeswaxcandles că ne-a trimis mai multe nuanțe și am putut alege ceva care să se potrivească. De asta e bine să ai alături oameni serioși și dornici să satisfacă nevoia clientului la un nivel cât mai înalt. O recomandăm cu drag, cu această ocazie atât pentru lumânările de sfeșnice, colorate sau în nuanța naturala a cerii, cât și pentru lumânările de cununie sau botez.

– Bridal Gowns

Mereu ne-au bucurat creațiile fetelor de la Chotronette. Au ele partea aia artistică, ce te face mereu să zici Woww, ce faină e rochia! A fost greu să alegem, dar am avut o rochie cu muulte falduri, delicious one și una mai bridal, cum îi zicem noi, dar care ne-a atras de la început atenția tuturor din echipă. Vă invit să le urmăriți creațiile. Pentru că, efectiv, sunt creații artistice. Dacă nu le știați pe fete, mergeți și inspirați-vă de pe profilul lor.

– Bridal Accessories

Accesoriile au jucat un rol foarte important în această ședință. Parcă niciodată n-am avut accesorii atât de frumoase. Așa am simțit. Și am avut-o și pe creatoarea lor alături, la ședința foto. Loredana de la Lorelai este o artistă desăvârșită, ce își trăiește arta din plin. Veți vedea în imaginile de mai jos cât de frumoase au fost accesoriile pe care le-au purtat fetele. Câtă magie strecurată în aceste mici bijuterii…

–Bridal Shoes 

Bineînțeles că veți vedea în fotografiile de la ședința foto și pantofi superbi. Sunt de la doi creatori români, @ginissimashoes & @biancageorgescucollection care, cu siguranță, vă vor inspira și pe voi, viitoare mirese. Noi îi urmăream de ceva timp și ne-am bucurat că au putut fi parte din această poveste.

– Groom Suit

Costumul mirelui nostru 🙂 a fost creat la DeIonescu. Îmi place cum sună numele acestui atelier. Dacă veți intra pe pagina lui, veți observa atenția pe care o acordă materialelor din care sunt realizate piesele. Nu folosesc amestecuri de fibre, totul este creat organic. And we love that! Unde mai pui că sunt făcute la noi în țară, în Transilvania. Deci se poate!

– Make-up & Hair-styling

Nu ar fi totul gata și frumos, dacă nu ar arunca cu praf de zâne aceste două fete talentate.@andrada.falcoi.mua s-a ocupat de machiajul modelelor noastre, iar @andreeastancu_hair s-a ocupat de hair-styling.Aceste 2 aspecte sunt printre cele mai importante pentru o mireasă. Să folosească produse profesionale, dar să îți asculte și conceptul și, mai ales, să-l înțeleagă, este un lucru mare. Ne bucurăm că am putut colabora cu ele.

– Couple and model

Iubesc partea asta, când totul e gata și oameni frumoși pătrund în atmosfera pe care tu tocmai ai creat-o. A fost o plăcere să îi avem alături pe  @irinaartenii & @andrei_bradean. Cel mai mult recunosc că mi-a plăcut să le observ naturalețea, frumusețea dragostei lor. Efectiv, asta a făcut să pară totul autentic, real, true love story. Iar modelul nostru drag, @_.milena.alexandra._ a fost exaaact persoana pe care o căutam. Persoana menită să poarte rochia artistică de la Chotronette și să pară dintr-o poveste cu zâne. Îi mulțumim tare mult că a completat atât de bine tabloul nostru.

– Flowers producers

Fără ei, nimic nu ar fi fost posibil. Ne-au adus cele mai fresh și frumoase flori pentru instalația florală și aranjamentul de masă.

Au fost așa:

BiaelasFlowers se află printre producătorii noștri de flori preferați. De ce? Pentru că atunci când ai nevoie de flori superbe, delicate doar îi trimitem o fotografie de inspirație și știe exact ce să ne culeagă din grădina ei fermecată. Știe ce se potrivește, ce se îmbină bine pentru că și ei îi place mult să creeze. Ne-am bucurat că Bia a fost parte din povestea acestui eveniment.

Petalsandsmiles sau o grădină plină de trandafiri englezești. Când spun plină de trandafiri englezești mă refer la câteva sute de trandafiri. Deeeci…Un loc superb, îngrijit cu grijă și dragoste de frumos. Trandafirii au fost fix ce trebuie pentru a completa delicatețea lanului de cosmos.

BullxFlowers este furnizorul nostru de bază atunci când avem evenimente mari și ne-am bucurat foarte tare că a fost parte din această frumosă poveste de toamnă. Mai ales când el cultivă crizanteme atât de frumoase (și de potrivite ca sezonalitate)…Instalația florală a fost, în mare parte, realizată cu flori de la acest furnizor și a ieșit spectaculos. As you can see!

Acum, haideți să vedem ce am creat în acea zi minunată!

Prima a fost instalația florală, amplasată chiar pe una din ușile de la conac. Cum vă spuneam, arhitectura sa frumoasă ne-a făcut cu ochiul de când am intrat pe poartă.

Este realizată sustenabil. Cum și de ce?

– Am folosit doar flori de la producători locali, inclusiv strugurii inserați (sper că i-ați văzut :P) au fost cumpărați de la producători, iar verdeața a fost culeasă din natură.

– Nu am folosit burete floral pentru montarea florilor, ci tehnici sustenabile, ce au la bază materiale reutilizabile.

Ce credem noi?

Noi credem că e important ca în urma noastră,să nu rămână zeci debucăți de bureți florali sau plastice. Buretele nu se reciclează, fiind toxic pentru mediu.

Parcă ar fi o imagine cu Zâna Toamnei, nu?

cosmos beauty
postcard with Automn Goddess
organizare nunta toamna la Casa Timis inspiratie
a modern version of Automn Goddess

Buchetele fetelor

Au fost două buchete, după cum veți vedea și în fotografii. Foarte fain surprinse de Ioana, foarte frumos purtate de modele. Love it!

Să știți că e o artă în sine purtatul și fotografiatul buchetelor.

Poți avea cel mai frumos și artistic și cum ți-ai dorit buchet de mireasă, dar dacă fotograful nu îți sugerează cum să îl ții, atunci nu va fi pus în valoare. Un fotograf bun îi vede liniile, simte cum trebuie purtat astfel încât să îți fie cel mai frumos accesoriu în acea zi.

Vreți să știți ceva?

Unul dintre buchete a fost realizat doar din cosmos roz. Așa am simțit noi că ar trebui să avem, un buchet simplu, doar din cosmos roz.

Fără să știm că acolo ne așteaptă un lan întreg de cosmos.

Nimeni nu ne credea când spuneam că nu, noi n-am știut că vom avea acest decor. Li se părea prea mare coincidența. 🙂

Accesoriile florale

La shootinguri ai libertatea de a crea ce îți dorești. Nu te limitezi și nu te încadrezi decât în propria viziune.

Pentru acest shooting ne-am gândit la un accesoriu de cap potrivit cu faldurile rochiei de la Chotronette. Adică la fel de extravagant, diferit, altceva. Voilà!

accesoriu-floral-cap-mirese-inspiratie-nunta

La rochia albă am avut alt tip de accesoriu, mai inedit, inspirat din arta lui PassionFlowerSue, și anume Epoleți florali. Florile au fost montate pe un suport special care s-a mulat pe umerii frumoasei noastre Irina.â

În funcție de complexitatea rochiei în partea de sus, puteți opta și voi pentru un astfel de accesoriu. Se pot realiza adevărate opere de artă.

Se poartă foarte ușor în ziua nunții, nu te incodează cu absolut nimic. Îndrăznește!

cosmos beauty

Set-up-ul de masă

Tot ce ne înconjura era desprins din povești. Pentru masă, am simțiti că nu mai aveam nevoie de mult. Inițial avem în plan niște sfeșnice mai laborioase (remember the moody automn theme), dar am renunțat la ele.

Am trasat o ghirlandă din verdeață pe mijlocul mesei, în care am inserat cosmos, dar și trandafiri de grădină din cei mai frumoși. Am simțiti că ei sunt singurii ce pot ține companie decorului de poveste din jur.

O să vedeți și două cupole așezate pe masă. Înăuntrul lor am strecurat trandafiri englezești pentru că ne place mult ideea aceea a unei grădini sub clopot de sticlă.

Și cum niciodată nu sunt suficiente fotografiile de la un shooting, mai las aici o galerie frumoasă. Enjoy!

set-up-masa-lumanari-decor-floral
Și pe cer era o lună plină tare frumoasă…

Așa să ne fie anul ce tocmai a început, cum e în poza de mai jos!

Plin de iubire și frumos iar restul se vor așeza…

set-up-masa-flori-organizare-nunta

Iar aici noi, Georgiana și Alexa.. care vă salutăm cu drag și vă îmbrățișăm!

cosmos beauty

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *