Coșul dvs
Nu există produse în coș.
La Flori Sauvage, sustenabilitatea a fost, încă de la început, o valoare importantă. Credem că arta florală trebuie să includă întotdeauna grijă față de natură și responsabilitate pentru mediul înconjurător.
În cazul în care dorești să te bucuri și tu de frumusețea unui buchet de flori (și nu numai), iată ce poți face, atât ca și client, dar și ca florist ca să ai în vedere și protejarea mediului înconjurător.
Buretele floral, cunoscut și sub denumirea de burete de aranjat sau burete de spumă, este un material comun folosit în aranjamente florale pentru menținerea florilor proaspete și poziționarea lor în diverse compoziții.
Cu toate acestea, utilizarea acestuia poate prezenta unele riscuri, motiv pentru care este recomandat să fie evitat în aranjamentele florale, mai ales din perspectiva durabilității și sustenabilității.
În primul rând, buretele floral este adesea realizat din poliuretan expandat sau din fenol, polimeri de formaldehidă, agenți tensioactivi și agenți de umezire. Acesta nu este biodegradabil și poate avea un impact negativ asupra mediului înconjurător. Astfel, utilizarea sa contribuie la creșterea cantității de deșeuri plastice, afectând biodiversitatea și calitatea ecosistemelor.
Mai mult decât atât, în timp, buretele poate deveni un mediu propice pentru acumularea de toxine, afectând calitatea aerului din încăpere și sănătatea persoanelor expuse.
Pe piață există totuși bureți florali biodegradabili, dar, dacă citim cu atenție eticheta lor, constatăm că aceștia sunt degradabili doar în anumite condiții de mediu, care se întâmplă mai des în laborator decât în viața reală.
Pentru a înlocui buretele floral în aranjamentele florale și a promova o abordare mai sustenabilă, se pot utiliza alternative naturale și biodegradabile, precum:
Prin adoptarea acestor alternative sustenabile, putem contribui la reducerea impactului negativ asupra mediului și la promovarea practicilor responsabile în domeniul floristic, susținând astfel protecția și conservarea naturii.
Alegerea florilor locale românești pentru realizarea aranjamentelor florale reprezintă o opțiune sustenabilă cu multiple beneficii atât pentru mediu, cât și pentru comunitatea locală.
Această practică promovează protejarea biodiversității locale, reduce impactul asupra mediului și sprijină economia locală.
În primul rând, utilizarea florilor locale în aranjamentele florale implică un transport redus sau chiar absent, comparativ cu importul de flori din alte țări sau chiar de pe alte continente.
Acest lucru reduce emisiile de carbon asociate cu transportul, contribuind la diminuarea amprentei de carbon a industriei florale și la combaterea schimbărilor climatice. Transportul pe distanțe lungi implică consumul ridicat de combustibili fosili și emisii de gaze cu efect de seră, afectând calitatea aerului și contribuind la încălzirea globală.
În plus, alegerea florilor locale românești sprijină agricultorii și producătorii locali, consolidând economia locală și promovând practici agricole durabile. Prin susținerea producției locale de flori, se încurajează conservarea terenurilor agricole și a biodiversității locale, contribuind la menținerea peisajului rural și la protejarea habitatelor naturale.
Mai mult decât atât, unele țări producătoare de flori recurg la practici agricole intensive, care pot avea consecințe negative asupra solurilor, resurselor de apă și biodiversității.
Noi, la Flori Sauvage, atunci când gândim un design floral, prima dată „punem pe hârtie” florile românești și producătorii locali la care putem apela. Apelăm la flori importate din Olanda doar atunci când este chiar necesar.
Atunci când iei decizia de a nu folosi ambalaje sau alte materiale nereciclabile în aranjamentele florale faci un pas important către practici mai sustenabile în industria floristică. Această abordare contribuie la reducerea deșeurilor și a impactului negativ asupra mediului înconjurător, promovând în schimb soluții mai prietenoase cu natura.
În primul rând, eliminarea ambalajelor și a altor materiale nereciclabile reduce cantitatea de deșeuri generate de aranjamentele florale. Ambalajele din plastic, hârtie lucioasă sau alte materiale nebiodegradabile pot ajunge în mod frecvent în mediul înconjurător, contribuind la poluarea solurilor și a apelor sau la îngreunarea procesului de gestionare a deșeurilor.
Prin renunțarea la aceste materiale și adoptarea unor alternative ecologice, precum hârtia reciclabila, materialele biodegradabile sau chiar absența totală a ambalajului, se poate reduce amprenta de carbon a industriei florale și se poate contribui la protejarea ecosistemelor fragile.
De asemenea, evitarea folosirii ambalajelor și materialelor nereciclabile în aranjamentele florale poate fi în concordanță cu tendința către minimalism și simplificare în designul floral.
Un aranjament floral simplu și elegant, fără exces de ambalaje sau accesorii inutile, poate avea un impact vizual puternic și poate transmite un mesaj de respect față de mediul înconjurător.
În plus, renunțarea la ambalaje și alte materiale nereciclabile poate stimula creativitatea și inovația în domeniul floristic. Designerii și florarii pot explora alternativele ecologice și pot integra elemente naturale sau materiale sustenabile în aranjamentele lor, creând astfel opere unice și memorabile.
Florile oricum sunt frumoase. Nu ambalajul îmbogățește aranjamentul floral.
Până anul acesta, noi obișnuiam să folosim hârtie craft, dar din 2024 am luat decizia să renunțăm complet la ambalaje și să optăm pentru panglici, sfoară ori alte materiale care se pot reutiliza.
Promovarea ideii de sustenabilitate florală este una din misiunile Flori Sauvage. De-a lungul timpului am reușit să ducem mai departe mesajul la Radio România Actualități, la Radio România Internațional, la Europa FM, dar și la diverse conferințe și evenimente.
Ne bucurăm că acest mesaj a început să atingă din ce în ce mai mulți oameni. Mai mult, încă un lucru pe care-l realizăm anual este raportul de sustenabilitate, pe care-l concepem intern și pe care-l regăsiți aici.
În final, dacă ai în vedere doar aceste trei principii, fie că ești un client ori florist, deja contribui la protecția mediului înconjurător în timp ce te bucuri și de frumusețea și delicatețea florilor.
Acest website folosește cookie-uri. În cazul în care alegeți să continuați navigarea, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.
Detalii