Coșul dvs
Nu există produse în coș.
Cuplul nostru a venit tocmai din Anglia. Nico și Alex sunt români, dar trăiesc în Marea Britanie. Și-au dorit să-și unească destinele alături de familie și prieteni, așa că au decis să-și organizeze nunta în România.
Astfel au descoperit-o pe Victorița, wedding planner-ul la care au apelat și căruia i-au oferit toată încrederea.
Ideea care a stat la baza nunții a fost faptul că mireasa iubește bujorii. Atât organizatoarea nunții, cât și noi am transformat bujorul în piesă centrală.
Nu am introdus orice bujor în aranjament, ci pe cel corai, care, așa cum și-a imaginat și Victorița, s-a potrivit minunat cu grapefrutul, cu căpșunile, afinele și restul fructelor, dar și cu florile albastre de Delphinium.
Credem că întregul eveniment a ieșit impecabil pentru că Nico și Alex ne-au oferit toată încrederea și libertatea ca să ne jucăm cu elementele specifice verii.
Moodboard-ul este baza de la care pornim fiecare colaborare cu un nou client. Cuplul a avut un fundal albastru pe care a fost montat un bujor corai, un grapefrut, Ranunculus și Delphinium.
Ultimul lucru pe care l-am vrut a fost să concepem un mix prea complicat de flori. Ideea a fost să păstrăm statementul bujorului, să-l acompaniem, nu să-l încărcăm fără sens.
Al doilea element cheie, după cum am menționat și puțin mai sus, a fost grepfrutul, la care am adăugat căpșuni, afine și chiar lime pentru culoare și pentru a schimba textura.
Fețele de masă bleu ale meselor au devenit, astfel, o pânză pe care am reușit să pictăm un tablou de vară care să rezoneze cu personalitățile mirilor.
Nico și Alex, spre deosebire de alte cupluri, nu au visat la o instalație florală pe structură care să ia forma unei arcade, ci și-au dorit să spună „da” în fața unei instalații florale în semicerc, care să fie poziționată la baza solului.
Mai mult, pentru ei a fost important să se poată bucura de acele flori pe tot parcursul evenimentului. Având în minte acest aspect, am gândit instalația pe module, care, după ceremonie, au fost mutate la baza meselor, în sala în care s-a desfășurat petrecerea.
Am introdus în aranjament Bujori Corai, care au fost florile centrale, Hortensie albastra, Mathiola galbenă și peach, Gura Leului albă și peach, Mușețel, Eucalipt și Ranunculus Galben.
Aleea pe care au pășit mirii nu voiam să rămână goală. Pentru un aspect natural, fluid, am decorat baza scaunelor cu pâlcuri din flori care parcă au înflorit organic.
La fel ca în cadrul instalației modulare de la sol, am adus împreună bujorii corai, Gura Leului și Mathiola.
Arcada florală a fost bogată în flori, de impact. Mai mult, ca de obicei, în realizarea ei nu am folosit deloc buretele floral. Aceasta a avut un aspect natural, simplu, care a fost în acord cu întreg evenimentul și cu mirii.
Și pentru zona scaunelor am realizat un mic design, „rupt”, parcă, din instalație. Cu el am creat un joc de înălțimi și culori.
Ca semn de intrare, Nico și Alex și-au dorit un șevalet la nunta lor. Prin intermediul lui am dorit să ilustrăm imaginea întregului eveniment.
Așadar, atât șevaletul, cât și aranjamentul de la baza acestuia a conținut Bujori, Gura Leului, Mathiola și mult, foarte mult grapefrut.
Un alt element pe care l-am realizat cu bucurie și mult drag la nunta cu bujori corai de la Snagov Mansion au fost cocardele. Ele au reprezentat mici fragmente din aranjamentul floral general, care au fost purtate atât de domni, cât și de doamne.
Nico a visat la un buchet de mireasă jucăuș, micuț, natural care să fie, bineînțeles, cu bujori. Ne-am jucat cu texturile și culorile care s-au regăsit atât în instalația florală în semicerc, dar, mai mult, am adăugat Iasomie și Mâna Maicii Domnului pentru parfum.
Mireasa noastră a fost deosebit de încântată de buchetul pe care l-a purtat în ziua nunții.
La fel ca în cazul instalației florale, acesta a fost realizat într-un mod sustenabil, fără ambalaje sau alte elemente care nu sunt biodegradabile.
Dacă tot am vorbit puțin de sustenabilitate, simțim nevoia se evidențiem că nunta lui Alex și Nico nu a fost perfectă doar din punct de vedere vizual și ca desfășurare, ci și prin faptul că nu a existat risipă de flori.
Toți bujorii au fost românești, de la Serele Călugăreni, iar după eveniment toate florile au plecat atât la azilul de bătrâni din Sangov, cât și la o apropiată din partea Flori Sauvage.
Ne bucurăm că am avut ocazia să luăm parte la acest eveniment și, cu această ocazie, dorim să le transmitem lui Nico și Alex toată dragostea din lume!
Acest website folosește cookie-uri. În cazul în care alegeți să continuați navigarea, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.
Detalii