Coșul dvs
Nu există produse în coș.
Lumânarea de botez este unul dintre cele mai importante elemante ale ceremoniei. Este nelipsită, datorită semnificației aparte pe care o poartă. Botezul este un eveniment religios cu multe tradiții și obiceiuri speciale. Acest lucru, nu înseamnă însă, că totul trebuie să fie sobru și bătrânicios. În acest articol ne vom concentra pe lumânarea de botez și îți voi aduce câteva idei, despre cum o poți scoate din tiparele clasice.
Dacă trebuie să organizezi un botez, probabil că te-ai întrebat: „Pentru ce sunt necesare toate aceste obiecte? De ce este nevoie de lumânări sau de ce trebuie împodobit mirul?”. Ei bine, răspunsul este destul de simplu, dar în același timp, cât se poate de complicat. Fiecare obiect are o anumită poveste și o anumită însemnătate credinciaosă, toate având ca motiv comun, buna dezvoltare a bebelușului și introducerea lui în comunitatea creștină.
Lumânarea de botez este una dintre piesele nelipsite la ceremonii. Aceasta reprezintă lumina divină sau lumina Domnului, care are ca scop călăuzirea pruncului pe parcursul vieții pe drumul cel bun. Aceasta este cea mai des întâlnită semnificație, deoarece este și cea mai evidentă. Există însă multe alte mituri, povești sau sfaturi bătrânești date noilor mame, cum ar fi că lumânarea trebuie să fie neapărat albă, pentru a simboliza puritatea copilului.
Probabil că dacă trebuie să organizezi un botez, ai mai auzit poveștile despre semnificația fiecărui obiect și de ce este necesitatea absolută a acestuia, deci hai să trecem la partea mai distractivă. Pe lângă ceremonia religialsă, botezul este și un prilej de a sărbătorii nașterea noului copil. Profită de această ocazie, pentru a organiza un eveniment memorabil pentru invitații tăi. Alege-ți o tematică și o paletă de culori și treci la treabă.
Cum am spus, acest articol se va concentra pe lumânările de botez, pentru că este unul dintre elementele specifice acestui eveniment, deci trebuie să se potrivească cu tema aleasă. În continuare, ai câteva idei pentru împodobirea acestora:
Florile albe sunt considerate mai tot timpul un simbol al purității și al bunătății sufletești, deci sunt perfecte pentru un botez, a cărui vedetă este un nou-născut. Albul se potrivește cu orice, dar dacă îți dorești șă ai o petrecere cu adevărat elegantă, recomandarea mea este să alegi un aranjament monocromatic. Asta înseamnă să păstrezi atât florile, lumânarea, cât și panglica cu care vei lega florile de lumânare în nuanțe alb sau ivory. Pe lângă aspectul elegant, alegerea unei cromatici complet albe respectă și tradițiile românești. Dacă ești o persoană care își dorește să respecte datinile, lumânarea de botez cu flori albe este perfectă.
Atunci când incorporezi fructe în aranjamentele florale acestea vor fi întotdeauna considerate o alegere interesantă și inovativă. Dau un aspect proaspăt si oferă un aer modern aranjamentului. O paletă de culori foarte interesantă și actuală este ce cu alb și verde. Reflectă stilul greenery, despre care am vorbit întru-un articol anterior, pe care îl poți găsi aici. Este plin de prospețime și de veselie. Ca fructe, poți opta pentru diferite citrice, cum ar fi lime-ul sau lămâia pentru un aspect plăcut. Acesta este însă doar un exemplu de combinații. Dacă îți dorești însă altceva, consultă-te cu floristul tău pentru a alege cea mai bună variantă. În portofoliul nostru găsești un astfel de buchet, care poate fi adaptat după dorințele tale. Vezi buchetul aici.
Florile de câmp sunt unele dintre cele mai la modă specii de flori de astăzi. Acestea sunt foarte vesele și colorate. Au un aspect simplu, dar foarte proaspăt și natural și sunt perfecte pentru un botez cu tematică rustică. Fiind atât de gingașe, acestea dau impresia tinereții. Pentru un spect cu adevărat inedit, poți opta pentru lumânările din ceară naturală, la care să adaugi flori ca și margaretele, floarea soarelui, hortensii albastre și albăstrele. Dacă ai nevoie de o imagine mai clară a acestuia, găsești în portofoliul nostru, aici, un model de lumânare de botez cu flori de câmp.
Multor proaspete mămici le place ideea de a accesoriza evenimentul în funcție de sexul copilului. Astfel, multe femei merg pe albastru, dacă bebelușul este băiat, respectiv roz dacă este fată. Motivul culorii este perfect pentru aranjarea buchetului de mireasă, întrucât îți oferă un punct de plecare. Dacă știi excat culoare pe care dorești să te axezi, singurul lucru care îți rămane de făcut este să cauți flori în nuanțe cât mai apropiate. Pentru albastru, poți opta pentru floare de mazăre, hortensii și lavadă, iar pentru roz, opțiunile sunt și mai numeroase: trandafiri, bujori, etc. Aici, găsești propunerea noastră pentru un buchet cu flori albastre. Aceasata poate fi însă oricând adaptată pentru botezul unei fetițe.
Evenimentele tematice au devenit foarte îndrăgite în rândul tinerilor, deoarece au un element surpriză, fapt care se aplică și la botezuri. O alegere foarte populară, pentru orice tip de eveniment, este tematica tradițională. Elementele populare devin din ce în ce mai îndrăgite pentru că reprezintă o parte din cultura noastră și reunesc obiceiurile vechi cu cele noi. Pentru lumânarea de botez, poți incorpora panglici de iută și accesorii tricolore. Acestea vor completa perfect florile sezoniere, care cresc în România în această perioadă a anului. Aici, găsești un model de botez tradițional.
Ei bine, acestea au fost ideile noastre pentru lumânările pe care le-ai putea folosi pentru un botez. Cum am spus, acestea sunt un element cheie pentru ceremoniile de acest fel. Ele combină atât partea religioasă cât și partea modernă, deoarece semnificația lor este strâns legată de motive biblice, în timp ce aspectul lumânării stă la alegerea ta, deci have fun with it 🙂
Raluca Zdru
Sursă imagini: Pinterest
Acest website folosește cookie-uri. În cazul în care alegeți să continuați navigarea, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.
Detalii