Coșul dvs
Nu există produse în coș.
Dacă ne știți deja de ceva vreme, dacă ne urmăriți activitatea din online, probabil ați sesizat că în fiecare an, în apropierea sărbătorilor, avem pregătite cadouri de Crăciun sustenabile atât pentru tine, cei dragi ție, dar și pentru colegii de la birou.
Printre aceste cadouri se numără și Kit-ul de Coronițe de Crăciun, care, dacă nu v-ați dat seama deja, nu este un simplu kit. Pentru noi este unul dintre cele mai frumoase proiecte. L-am gândit pentru voi, dar și pentru mediu.
În cel mai recent articol de pe blog, am povestit despre cadourile de Crăciun unice și sustenabile pe care le poți face echipei tale de la birou, dar și partenerilor cu care ai lucrat atât de bine în anul care urmează să treacă. Am povestit despre Coronițele de Crăciun deosebite special realizate de noi pentru parteneri, am vorbit despre atelierele pe care le putem ține cu echipa ta chiar la birou, dar și despre kit-ul de Coronițe de Crăciun, pe care dorim să îl dezvoltăm mai mult în acest articol.
În cazul în care ai ajuns de puțin timp pe site-ul nostru și nu ai reușit să citești articolul precedent, kit-ul de Coronițe de Crăciun este un cadou care se numără printre favoritele noastre. După cum am menționat și mai sus, îl poți oferi atât echipei tale, cât și partenerilor.
Ce conține cutia:
În fiecare cutie de cadou pe care o gândim împreună, fiecare persoană va găsi elementele necesare pentru crearea unei Coronițe de Crăciun. Acest cadou intră în categoria DIY și poate să fie realizat de fiecare om în intimitatea propriei case. Toate elementele sunt pregătite pentru fiecare pachet în parte. Pe lângă piesele necesare, printre care se numără inclusiv sfori mici, panglici și sârme, va exista și o bucate de hârtie, cu un mic ghid care va ajuta fiecare persoană să realizeze Cornița de Crăciun dorită.
Acest produs a fost bestseller în anii precedenți, fiind considerat un cadou inedit care provoacă creativitatea. Le permite colegilor tăi să realizeze singuri un obiect decorativ estetic, ușurându-le procesul de lucru, fiindcă totul este deja pregătit de noi.
Kit-ul de Coronițe de Crăciun nu este doar un simplu cadou. Realizând această decorațiune festivă vei avea parte de tot felul de beneficii, precum:
Kit-ul de Coronițe de Crăciun nu este un simplu kit, nici un simplu cadou cu care mai bifezi un task de pe lista de cumpărături de sărbători. Fiindcă Crăciunul este și despre fapte bune, te poți implica achiziționând un kit de Coronițe de Crăciun într-un caz umanitar care contează.
Iată cum a făcut bine kit-ul de Coroniță de Crăciun în anii precedenți:
Acesta este anul în care 1am inventat” kit-ul. Atunci, 10 % din încasări au mers către Asociația Casa Bună.
În cazul în care nu cunoașteți misiunea asociației, Casa Bună strânge voluntari de peste tot din țară și ajută copiii din Ferentari să aibă parte de condiții mai bune, din toate punctele de vedere.
Ne-am gândit la ei pentru că avusesem acolo un atelier de 1 Martie și, cumva, ne-am dorit să facem puțin mai mult decât să bucurăm copiii cu niște ateliere creative.
În acel an, cu ajutorul kiturilor de Coronițe de Crăciun, am reușit să plantăm nu mai puțin de 33 de copaci.
Pentru a realiza acest proiect și această mică „împădurire”, am colaborat cu draga noastră Alexandra Damian, de la asociația MaiMultVerde.
Fiindcă misiunea noastră, a Flori Sauvage, este să creeze aranjamente florale sustenabile, din grijă pentru natură, ne-am dorit ca și prietenii noștri, cei care au cumpărat câte un kit de Coronițe de Crăciun, să se implice direct în această grijă pentru natură
Acesta a fost anul în care am reușit să facem o donație către World Vision România, un ONG care își dedică activitatea îngrijirii copiilor vulnerabili, din zone defavorizate.
Și acum, după un an, dorim să mulțumim Canon EMEA! Ei au făcut posibilă această acțiune frumoasă!
2023 este al treilea an de viață a proiectului de kit de Coronițe de Crăciun și deja suntem tare curioase cum vor contribui cu bine în societate aceste kit-uri de Crăciun.
Ne-am bucura dacă să scriem alături de voi acest paragraf. Achiziționează un kit de Coroniță de Crăciun și simte spiritul sărbătorilor jucându-te cu elemente naturale în intimitatea propriei case, într-o solitudine tihnită sau alături de cei dragi.
Pentru fiecare kit suntem atente să alegem materiale și decoruri cât mai naturale, fără plastic, precum felii de măr, portocale deshidratate, conuri, nuci și scorțișoară. Ne dorim să fie un cadou cât mai aproape de natură și cât mai sustenabil. Să nu rămână deșeuri nereciclabile de pe urma lui.
Pe lângă aceste beneficii pe care kit-urile vi le aduc vouă, prietenilor Flori Sauvage, atât pentru atelierul nostru, cât și pentru noi, acestea reprezintă o sursă importantă de stabilitate financiară în extrasezon și ne permit să ne continuăm treaba.
Așa că, în cazul în care ești în căutarea cadourilor ideale și unice pentru parteneri sau pentru colegii de la birou, kit-ul de Coronițe de Crăciun poate să fie cea mai bună alegere.
Nu uita, noi suntem aici și preluăm comenzile cu multă implicare și drag! Scrie-ne pe hello@florisauvage.ro și spune-ne cum te putem ajuta în acest an. Împreună putem face un bine la nivel micro, bucurând oameni apropiați, dar și la nivel macro, implicându-ne, atât de simplu, într-un proiect umanitar care face bine lumii în care trăim.
Acest website folosește cookie-uri. În cazul în care alegeți să continuați navigarea, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.
Detalii