Coșul dvs
Nu există produse în coș.
Galbenul – Este o culoarea soarelui. O culoare caldă și intensă, care scoate din anonimat orice peisaj. Îi oferă viață și o energie aparte. Florile galbene sunt îndrăgite în toată lumea și sunt de nelipsit din buchetele colorate și fresh. De aceea, m-am gândit să îți ofer câteva idei despre cum ai putea combina florile galbene pentru evenimentul tău. Fie că vrei să le folosești la o petrecere personală sau pentru un eveniment corporate, aceste combinații vor arăta senzațional și vor fi cu siguranță apreciate de invitați.
Florile galbene sunt prezente în fiecare anotimp. Dacă folosești flori de sezon acestea vo fi și mai accesibile din punct de vedere al prețului. În această perioadă, cele mai populare sunt cu siguranță lalelele, care sunt prezente în nenumărate culori. În țara noastră însă, cele mai comune sunt cele galbene și cele roșii.
Pentru o petrecere sau un eveniment, probabil că îți dorești ceva mai mult decât florile culese din grădină, deci vin în ajutorul tău cu un articol care să te ajute să combini florile galbene cu multe alte culori și texturi. Următoarele cobinații mi se pare că au un aspect elegant care oferă un aer rafinat oricărei mese sau încăperi.
O combinație clasică și elegantă, buchetele cu flori galbene și albe sunt perfecte pentru o varietate de evenimente. Pentru aranjamente prețioase poți opta pentru flori mari, cum ar fi bujorii sau trandafirii în nuanțe de alb si galben. Poți adăuga și verdeață pentru a înrăma petalele colorate.
Dacă ești o persoană care apreciază simplitatea însă și care își dorește ceva cu aspect natural poți opta pentru margarete, sânziene, mușețel, narcise sau chiar lalele. Toate acestea pot fi combinate cu diferite flori de câmp, verdeață sau spice de grâu.
Combinația dintre florile galbene și cele în nuanțe închise de mov, violet sau albastru este una electrică, plină de energie și culoare. Aranjamentele care incorporează această combianție de culori sunt perfecte atât pentru evenimentele exterioare cât și pentru cele care se țin în interior. Culorile folosite în acestea sunt intense și se completează perfect. Se pot folosi trandafiri, lalele, bujori sau ranunculus în diferite nuanțe de galben, iar ca flori mov poți folosi iriși, hortensii, flori de liliac sau lavandă.
Cred că acestă combinație este perfectă pentru miresele cu o personalitate purernică, cărora le place să fie centrul atenției și să iasă din anonimat sau pentru evenimentele corporate cu un aspect rafinat.
Galbenul este o culoare caldă, pe care o întâlnim foarte des în natură. Ce s-ar potrivi foarte bine cu acesta?! Alte flori în nuanțe calde, cum ar fi cele în nuanțe de portocaliu, roz sau roșu. Aranjamentele în care se combină galbenul, portocaliul și rozul mi se par perfecte pentru evenimentele de vară, care se țin în aer liber. Ideal ar fi să alegi flori variate, care să umple buchetul de volum și texturi. De asemenea, adaugă verdeață pentru a oferi un fundal combinației de culori. Acest lucuru le va scoate și mai mult în evidență.
Combinația dintre galben și roșu este perfectă atât în perioada asta, dacă combini lalele în diferite nuanțe, dar și pentru toamnă. Poți folosi tonuri închise de roșu sau vișiniu, care se asorteză perfect cu floarea soarelui. De asemenea poți folosi dalii, crizanteme sau bujori pentru a obține un buchet variat.
Dacă îți plac ideile noastre și vrei să afli mai multe despre Flori Sauvage, aruncă o privire peste portofoliul nostru, aici.
Acestea au fost câteva idei care te-ar putea ajuta în construirea unui aranjament superb cu flori galbene. Folosește-te de nenumăratele flori care îți stau la dispoziție în această perioadă și inspirăte din natura care te înconjoară. Tu ce combinație vei alege?
Raluca Zdru
Sursă imagini: Pinterest
Acest website folosește cookie-uri. În cazul în care alegeți să continuați navigarea, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.
Detalii