Coșul dvs
Nu există produse în coș.
Când te gândești la o nuntă, fără să vrei, te gândești la alb. Fiindcă albă este, de obicei, rochia miresei, elementul principal al unei nunți. Albul este o culoare importantă pentru mai toate regiunile lumii.
Albul este adesea asociat cu perfecțiunea, cu binele, cu onestitatea, curățenia, începutul, noul, neutralitatea și exactitatea. Acest ton poate să predomine în cadrul nunții ori să fie combinat cu alte culori, precum galbe, dar fără să fie eclipsat.
Fiindcă albul este specific nunții, în ziua ta specială poți să-l folosești din abundență. Acesta va aduce o notă de prospețime, delicatețe și eleganță.
Ne-am gândit că poate ai nevoie de ajutor, așa că dorim să venim cu câteva feluri în care poți folosi florile albe în cadrul nunții tale.
Una dintre nunțile care ne-a rămas în suflet e cea a cuplului de români venit tocmai din India ca să-și unească destinele pe meleaguri autohtone, nunta Arinei și a lui Dom.
Ei și-au dorit aranjamente florale rafinate, care să fie sustenabile și să fie în acord cu eleganța locației alese. Ca și cromatică, Arina și-a dorit să predomine albul, alături de verde și un strop de galben.
Vasele, nu aveau cum să pună mai bine în valoare aceste flori decât într-o nuanță de auriu vintage.
Lumânările de cununie au fost din ceară naturală, cu model de stâlp românesc, iar florile au fost în aceeași cromatică cu buchetul și aranjamentele florale. Numerele de masă au luat forma unei rame aurii, iar mărturiile s-au preschimbat într-o broșă ce simboliza o donație făcută către o asociație umanitară.
De asemenea, domnișoarele de onoare au strălucit alături de mireasă. Ele au avut fiecare câte o brățară florală, care s-a fixat pe mână cu ajutorul unui suport din metal fin, argintiu sau auriu.
La nunta mirilor Adela și Cristi de la Mogoșoaia nu a nins, ci am ornat mesele cu flori albe.
Cuplul și-a dorit un eveniment elegant, clasic, care să pună în evidență arhitectura palatului brâncovenesc.
Având aceste elemente discutate încă de la început, am introdus sfeșnicele aurii în designul floral. Astfel, am adus un plus de eleganță set-up-ului de masă.
Cromatica a fost în concordanță cu eleganța și clasicismul evenimentului. Am utilizat flori elegante, albe, aflate în plin sezon la momentul nunții.
Prezidiul a avut un design diferit. Acolo nu am mai folosit sfeșnice, ci am creat un mix de vase aurii, de diferite mărimi, alături de sfeșnice mici, aurii, cu lumânări.
Ca orice lucru, până și florile au câte o istorie și suntem convinse că legenda bujorului te va încuraja să alegi acest simbol în ziua nunții tale. În folclorul românesc, această plantă se construiește pe schema clasică a basmelor și include motive puternice, chiar spirituale, precum încălcarea și interdicția poruncii, care atrage pedeapsa. Totuși, ca în orice poveste folclorică care are un scop educativ, se remarcă puterea artei care purifică conotațiile negative și le transformă în frumos.
Într-un buchet de mireasă, bujorii albi vor oferi un aer proaspăt, pur, delicat, intim întreg portretului miresei.
Tot în cadrul nunții albe de la Mogoșoaia, mirosea a optat pentru un buchet alb, fără alte floricele sau culori. Pentru ea aceasta simplitate a fost elementul cheie. Astfel, am conceput un buchet simplu din bujori.
Îți dorești și tu ca la nunta ta să predomine florile albe? Scrie-ne pe hello@florisauvage.ro și hai să realizăm împreună decorul floral ideal pentru ziua ta specială.
Acest website folosește cookie-uri. În cazul în care alegeți să continuați navigarea, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.
Detalii