Instalaţie florală Natura în mijlocul oraşului

Instalaţie florală Natura în mijlocul oraşului a fost set-up-ul nostru la festivalul urban Street Delivery. Acesta a avut ca şi temă natura şi poezia în mijlocul oraşului.

Am realizat un panou floral, l-am printat, apoi pictat, în mijloc sunt scrise versurile poetului Iv cel Naiv, special compuse pentru acest panou floral.

Noi l-am decorat gândindu-ne cum ar fi ca natura pictată în tablou să iasă , să se continue în afara lui, să facă parte din peisajul urban.

Cam asta a fost ideea, ne-am jucat cu flori frumoase, am folosit şi muşchi, şi pietricele, astfel încât să ne completăm tabloul.

E o lucrare realizată fără burete floral, florile fiind aşezate direct în borcane cu apa(şi ce bine le pare) iar verdeaţa suspendată are fiecare câte o eprubetă cu apă.

Despre aranjamente realizate fără burete am mai scris aici.

Te invit şi pe Pinterest la secţiunea de instalaţii, asta dacă ţi-a plăcut această instalaţie florală Natura în mijlocul oraşului.

 

Categorie:
Data: